Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iulie 2010

Azi a avut loc la Consiliul Judeţean Dâmboviţa o sedinţă ordinară ce nu anunţa nimic spectaculos. Mă asteptam, în principiu, să fiu martorul unor momente cu iz de operă românească clasică şi aici mă refer la nostalgia comportamentului clasei politice româneşti în spaţiul definit de personajele ilustrului Caragiale!

Dar spre surprinderea mea am depăşit acest nivel şi am ajuns să ne inspirăm din amicul Will! Astfel am aflat de la început că eu mă pronunţ în neştiinţă de cauză despre taxa de habitat pe care o consider cu o valoare exagerată, stabilită într-un mod arbitrar, mai mult impusă decât acceptată de cetăţenii judeţului! Şi atunci am realizat că sigur amicul Will avea dreptate „Something is rotten in the state of Denmark”!E clar că e ceva putred în Danemarca şi cred că ar putea fi taxa de colectare a gunoiului la fel de putredă aici la noi ! Apoi am aflat că este posibil să fi şi să nu fi prezent în sala  de şedinţe printr-o simplă constatare şi m-am gândit că ar fi un truc demn de Harry Potter, dar vezi într-un moment de reflecţie am descoperit de fapt ca eram la o problemă politică existenţială , dată spre studiul tot de amicul Will: ” To be or not to be, that is the question” iar  mulţi  dintre cei care au acceptat să dispară la comandă nu se vor mai regăsi niciodată după o lecţie aşa de aspră despre umilinţă! Sigur m-am gândit că totul ar fi în regulă dacă o parte din cei care au funcţii publice ar încerca să-l citească pe Shakespere şi să înţeleagă că lucrul cel mai important care trebuie să se spună despre Cineva  este ” He was a man!” Se pare că nu este comod în zilele noastre să fi om,e mai simplu să fi altceva, numiti-l cum vreţi pe acest altceva mi-e mie greu  ! Într-un final am realizat că de fapt cei care îl citesc pe Shakespeare înţeleg mai greu problematicile subtile date de decizia administartivă  şi atunci nu pot spune decât „The rest is silence” !Şi cum tăcerea vine la sfârşit mă gândesc că Hamlet a fost un personaj de dramă şi poate tocmai de aceea amicul Will e atât de actual azi, acum când trăim drama unor vremuri cu moravuri îndoielnice!

PS Rezultatul a fost că  până la final s-a reuşit să se transforme sedinţa ordinară într-o sedinţă de îndată!

Read Full Post »

Aproape linişte

Vara a venit peste problemele noastre. Au apărut noi idei la orninea zilei si noi orizonturi de aşteptare. Au crescut preţurile ca urmare a creşterii TVA, s-au micşorat salariile bugetarilor, s-a aruncat în spaţiul public ideea de impozit pentru orice şi cu toate astea ţara încă mai trăieşte! Mai mult pentru această vara a reînceput discursul autonomiei teritoriale pe principii etnice (încercând să ni se explice cât de european este acest lucru!!!) , de altfel un discurs prăfuit şi pierdut în istorie care nu are nico legătură cu principiile şi libertăţile fundamentale ale Uniunii Europene care se doreşte a fi garantul unei ” Europe without borders”!Si cu toate acestea, vacanţa face să fie …aproape linişte!

Read Full Post »

 În ultima perioadă asistăm la o evoluţie nebănuită a lumii. Cu toate că  cel mai important subiect îl reprezintă criza financiară globală, suprapusă peste o criză individuală a statelor din cauze proprii (aici România joacă un rol aparte), trebuie observat modalitatea prin care unele societăţi reuşesc să se comporte inteligent. Putem astfel să definim comunităţi , state,uniuni care se comportă inteligent.Ca o societatea să fie inteligentă ea trebuie să aibă un model pe care doreşte să-l atingă şi un plan!

Cum se comportă o societate inteligentă:

1. cultivă educaţie ca domeniul priporitar strategic;

2. urmăreşte să concentreze” materia cenuşie” şi practică head hunting;

3.înţelege că democraţia este necesară şi cultivă pluripartitismul;

4.înţelege noţiune de competenţă şi o promovează;

5. are anticorpi la fenomenul corupţiei prezent peste tot în lume;

6. stie că lucrurile gratuite sunt cele mai scumpe;

7. timpul este un bun preţios ce nu trebuie irosit;

8.înţelege rolul consultărilor şi dezbaterilor publice;

9. crează sisteme informatice , informatizate, automatizate capabile să îmbunătăţească confortul general

10. Înţelege responsabilitatea în creşterea nivelului de informare a cetăţenilor.

De aceea e posibil ca în aeroport la Amsterdam să interoghezi un aparat automatizat pentru a face check in-ul, de aceea „discuţi ” tot cu o maşină atunci când cumperi bilete de metrou  la Paris sau când vizitezi un muzeu în Europa vestică!Inteligenţa noastră sclipitoare s-a oprit în acest moment la discuţii de tipul cine e de vină pentru ceea ce trăim ajungând la un eseu interogativ cu final nebănuit şi conţinutul   cine a fost primul oul sau găină….deşi se pare că şi aici s-a găsit răspunsul! Pe când o societate inteligentă şi la noi?

Read Full Post »

Este foarte greu, dacă nu cumva imposibil, să poţi să porţi o dezbatere politică fără a exista încercări din partea combatanţilor de a deturna subiectul, analizat tehnic, spre o zonă emoţională. Astfel nivelul discuţiei va fi dus atât de jos încât te întrebi dacă mai merită să continui dialogul! În fapt nu e un dialog între două sau mai multe părţi ci o încercare a fiecăruia de a cuceri electoratul. Probabil că atâta timp cât ne vom lăsa pacăliţi, impresionaţi sau emoţionaţi de lucruri fără substanţă vom avea în continuare la ordinea zilei politicieni care sunt în stare să facă orice pentru a se menţine la putere. Iar azi în România politica schimonoseşte şi lasă omul inteligent, raţional de multe ori fără răspuns în faţa saltimbancului….

PS: Bineînţeles o poezie a lui Marin Sorescu

 Iluziile
cred in valoarea de schimb a iluziilor
ele se scarpina in ureche cu piciorul
ele functioneaza mereu pe dos
iluziile sunt arma cu care impuscam rasul
iluziile sunt foarte amuzante
la orele de audienta
indruga verzi si uscate
si nici nu-ti vine sa crezi ochilor
cata credinta pun ele in ele insele

Read Full Post »

De cele mai multe ori folosim datele statistice doar ca argument pentru cosmetizare sau din contră pentru a îngroşa cu tuşe stridente conturul realităţilor.Pornind de la date preluate de la Institutul Naţional de Statistică,Comisia Naţională de Prognoză, www.riscograma.ro , www.bnr.rowww.wall-street.ro,  am schiţat o analiză simplă a evoluţiilor economice din judeţul Dâmboviţa urmărind să stabilim unde ne aflăm şi ce-i de făcut!

1.Efectivul de salariaţi din judeţul Dâmboviţa la sfârşitul lunii ianuarie 2010 a fost de 78590 persoane, în scădere cu 747 persoane faţă de luna decembrie 2009 şi cu 8153 persoane faţă de luna ianuarie 2009.Câştigul salarial mediu nominal brut în luna ianuarie 2010 în judeţul Dâmboviţa a fost de 1670 lei, iar cel net de 1220 lei.În judeţul Dâmboviţa, câştigurile salariale s-au situat sub nivelul celor înregistrate pe total ţară cu 15,1% la câştigul salarial mediu brut şi cu 14,5% la câştigul salarial mediu net.

.2.Numărul şomerilor înregistraţi la AJOFM Dâmboviţa, la sfârşitul lunii ianuarie 2010, a fost de 18713 persoane, în creştere cu 734 persoane faţă de luna decembrie 2009 şi cu 6833 persoane faţă de luna ianuarie 2009.La aceeaşi dată, femeile reprezentau 40,8% din numărul total de şomeri înregistraţi, 51,6% din numărul beneficiarilor de ajutor de integrare profesională şi 43,2% din cel al persoanelor care nu beneficiază de drepturi băneşti.Numărul şomerilor neindemnizaţi, la sfârşitul lunii ianuarie 2010 era de 8933 persoane, reprezentând 47,7% din totalul şomerilor înregistraţi.Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii ianuarie 2010 în judeţul Dâmboviţa a fost de 8,9% în raport cu populaţia activă civilă totală, peste nivelul înregistrat pe total ţară, care a fost de 8,1%,Rata şomajului pentru femei a fost cu 1,1 puncte procentuale mai mică decât cea înregistrată pentru bărbaţi (8,3%, faţă de 9,4%).

 Rata somajului  luna iunie

 Cea mai mare rata a somajului s-a inregistrat in judetele

 1.Vaslui (13,94%)

2.Mehedinti (12,36%)

3.Teleorman (12,11%)

4.Dolj (11,35%)

5.Ialomita (10,95%)

6.Covasna si Alba (10,86%)

7.Gorj (10,81%)

8.Galati (10,50%)

9.Hunedoara (10,15%)

10.  Caras Severin (9,83%)

11. Buzau (9,52)

12 .Harghita (9,39%)

13. Prahova (9,27%)

14. Neamt (9,20%)

15. Calarasi (8,61%)

16. Salaj (8,49%),

17 .Dambovita (8,39%)

18.Valcea (7,49%)

19.Tulcea (7,56%)

20. Vrancea (7,69%)

21. Iasi (7,71%)

22.Mures (7,83%)

23.Braila (7,86%)

 24.Brasov (7,94%)

25. Bacau (8,10%)

 26.Olt (8,11%)

 27.Giurgiu (8,27%)

 28.Arges (8,37%)

   3.Numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat, în judeţul Dâmboviţa la sfârşitul lunii ianuarie 2010, era de 119238 persoane, cu 542 persoane mai puţin faţă de luna corespunzătoare a anului precedent. Pensionarii de asigurări sociale – agricultori au fost la sfârşitul lunii ianuarie 2010 în număr de 18701 persoane, pensionarii I.O.V.R. de 307 persoane, iar beneficiarii de ajutor social de 45 persoane.

   4.Comerţul internaţional cu bunuri realizat de agenţii economici din judeţul Dâmboviţa în luna noiembrie 2009 s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 25,7 milioane euro şi al importurilor CIF de 25,8 milioane euro.În structura exporturilor, trei din cele zece secţiuni de bunuri din Clasificarea Standard de Comerţ Internaţional deţin împreună 78,5% din totalul exporturilor, după cum urmează: maşini, aparate şi echipamente electrice (42,0%), metale comune şi articole din acestea (24,6%) şi produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (11,9%).În structura importurilor patru secţiuni de bunuri din Clasificarea Standard de Comerţ Internaţional deţin împreună 80,1% din totalul importurilor, după cum urmează: maşini, aparate şi echipamente electrice (32,8%), metale comune şi articole din acestea (32,2%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (10,0%), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (5,1%).

5.Activitatea unităţilor cu funcţiuni de cazare turistică în luna ianuarie 2010, fata de luna corespunzătoare din anul precedent s-a caracterizat prin scăderea atât a numărului de sosiri cât şi a numărului de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi implicit, prin scăderea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare.Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică în luna ianuarie 2010 a fost de 2493, în scădere cu 25,6% comparativ cu luna ianuarie 2009.Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică în luna ianuarie 2010, a fost de 6239, în scădere cu 25,5% faţă de luna ianuarie 2009. În totalul înnoptărilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, hotelurile deţineau ponderea cea mai mare cu 69,5% urmate de pensiunile agroturistice cu 9,1%, de moteluri cu 7,8%, etc.Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost în luna ianuarie 2010 de 8,9% pe total structuri cu funcţiuni de cazare turistică, în scădere cu 3,8 puncte procentuale faţă de luna ianuarie 2009. Cea mai ridicată valoare a înregistrat-o indicele de utilizare netă la moteluri (47,4%), hosteluri (21,0%), hoteluri cu (12,1%) şi pensiunile turistice (10,4%) .Sosirile vizitatorilor străini în judeţul Dâmboviţa (167 persoane) au fost în scădere în luna ianuarie 2010 cu 23,7% faţă de luna ianuarie 2009. Majoritatea vizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa (85,6%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 72,0% din totalul vizitatorilor străini în Dâmboviţa. Dintre statele Uniunii Europene, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din: Italia (21,7%), Germania (12,6%), Slovacia (12,6%), Bulgaria (11,2%), etc..

 6. PRODUCŢIA INDUSTRIALĂ este de 81,9% în 2009 faţă de 2005 lucru ce ne arată o scădere substanţială  şi o afectare a mediului economic şi de afaceri în Dâmboviţa.

 7.PONDEREA SALARIILOR ÎN PIB pe judeţ

Judeţ mii de salariaţi salariul mediu net lunar (euro) total salarii nete anuale (euro) PIB (mld. Euro) raport salarii nete/PIB (%)
TOTAL 4930 324 19140 123,5 15,5
Bucuresti 939,4 451 5085 25,14 20,2
Ilfov 96,9 416 484 3,32 14,6
Gorj 79,7 351 336 2,06 16,3
Cluj 197,5 345 818 4,97 16,4
Sibiu 115,7 344 477 2,82 16,9
Mehedinti 46,9 341 192 1,09 17,6
Dolj 133,2 323 517 3,29 15,7
Constanta 186,5 321 719 5,42 13,3
Bacau 120,4 316 457 2,99 15,3
Iasi 155 316 587 3,53 16,6
Brasov 163,2 313 614 4,2 14,6
Olt 72,4 311 270 1,65 16,3
Timis 217,6 311 813 5,84 13,9
Prahova 178,3 310 663 5,08 13,0
Giurgiu 33,4 308 123 0,85 14,5
Arges 141,7 304 518 4,29 12,1
Galati 113,4 302 410 2,53 16,2
Valcea 81,5 296 290 2,21 13,1
Buzau 85 284 290 1,85 15,6
Dambovita 82,5 277 274 2,22 12,4
Tulcea 44,1 275 145 0,98 14,9
Arad 123,4 273 405 2,97 13,6
Hunedoara 127,4 269 411 2,3 17,9
Salaj 43,9 265 139 1,08 13,0
Alba 93,4 264 296 2,13 13,9
Braila 75,6 264 240 1,43 16,7
Calarasi 45,9 264 145 0,96 15,2
Mures 129,5 264 410 2,93 14,0
Ialomita 45,1 263 142 1,14 12,4
Botosani 54,9 262 172 1,2 14,4
Bistrita Nasaud 60,3 261 189 1,47 12,8
Caras-Severin 59,2 260 185 1,47 12,5
Satu Mare 72,2 259 224 1,65 13,6
Vrancea 59 258 183 1,4 13,0
Covasna 49 254 149 1,03 14,5
Neamt 83,6 250 251 2,02 12,4
Bihor 163,9 249 489 3,33 14,7
Vaslui 55,9 247 166 1,15 14,4
Suceava 97 245 285 2,49 11,5
Teleorman 55 240 159 1,3 12,2
Maramures 91,3 235 258 2,09 12,3
Harghita 60,3 220 159 1,6 9,9

 Se poate observa că atunci când urmărim nivelul salariilor nete în PIB acesta situează judeţul Dâmboviţa între ultimele cinci judeţe, ceea ce semnifică salarii mici în raport cu producţia realizată.

 

 

 

 

Read Full Post »

Atemporal…

Unele lucruri nu se schimbă niciodată! Dorinţa oamenilor de înavuţire folosind filosofia lucrurilor pământeşti, furiile şi frustările plecate de obicei de la lucruri mărunte, înclinaţia subtilă spre manipulare şi de multe ori dorinţa de a fi manipulat, capacitatea de a da întotdeauna vina pe ceilalţi, dorinţa de a crede că noi în mod individual nu putem schimba nimic şi că totul depinde de altcineva!Si cu toate acestea, în mod programatic, societatea doreşte schimbarea!

Îmi este foarte clar că atunci când blamăm sistemul în care trăim într-un fel ne blamăm nepuţinţa noastră, superficialitatea şi lipsa de substanţă!Sunt convins că sunt mulţi oameni capabili şi de bună credinţă ,care însă nu mai au speranţa că pot schimba ceva!Dincolo de lucrurile ce nu se pot schimba şi care ţin de natura umană complexă sunt altele care se pot schimba! Să începem cu noi!

Read Full Post »

În România am ajuns în ultima perioadă la o adevărată nebunie privind măsurile de modificare ale sistemului fiscal! Acum la ordinea zilei este discuţia despre cota unică. Se postulează astfel că dacă se renunţă la cota unică toţi investitorii vor pleca şi mai mult  vom avea grave probleme economice, deoarece ţările din jurul nostru au adoptat cota unică! Să trecem la analiză:

1. Nu se face diferenţiere între impozitarea persoanelor juridice şi impozitarea persoanelor fizice. În mod logic introducerea unei cote progresive pe venitul persoalelor fizice nu afectează decât marginal activitatea firmelor.

2.Să ne comparăm cu vecinii: Bulgaria  are 10%  pentru persoane fizice, 10% pentru persoane juridice! La această cotă cred că de ceva timp toţi investitorii erau deja acolo, dar vezi nu-i aşa! Serbia între 12 %şi 20% persoanele fizice(progresiv), 10% persoanele juridice! Ungaria pentru persoane fizice 17% pentru venituri mai mici de 5 000 000 HUF şi 32% pentru venituri mai mari, plus un procent aditional de 4% adică 36% pentru venituri mai mari 7446 000!Pentru persoanele juridice este de 19% !Rusia are pentru persoane fizice 13% şi 20% cota standard pentru persoane juridice! Clar că toţi vecinii nostri nu au cotă unică!

3. Să vedem ce se întâmplă în Europa:

tara                                   taxe corporate ( % )                taxe individuale( %)

Portugalia                                                  12.5-25                             0-42

Polonia                                                            19                                   18-32

Slovacia                                                          19                                       19

Spania                                                              30                                   24-43

Suedia                                                           26.3                                   0-57

UK                                                                     28                                     0-40

Austria                                                            25                                    21-50

Belgia                                                            33.99                                25-50

Croatia                                                             20                                     15-45

Cipru                                                                 10                                    20-30

Rep. Ceha                                                        20                                        15

Danemarca                                                     25                                     38-59

Estonia                                                             21                                       20

Finlanda                                                            26                                  7-30.5

Franta                                                              33.33                                5.5-40

Germania                                                        30-33                                14-45

Grecia                                                                 25                                      0-40

Italia                                                                  31.4                                   23-43

Letonia                                                             15                                      23     

Lituania                                                               15                                   15-20

Norvegia                                                             28                                    28-49

Se observă în majoritatea ţărilor există cotă diferenţiată între impozitarea persoanelor fizice şi a persoanelor juridice! De asemenea pentru impozitarea persoanelor fizice este majoritar sistemul de impozitare PROGRESIV!

3. Atunci nu înţeleg de unde atâta încăpăţânare, manipulare ca să menţinem un sistem de impozitare greşit care nu ne încurajează sub nicio formă investiţiile!!!

4.Sund de acord cu  menţinerea cotei unice pentru impozitarea persoanelor juridice şi  introducerea sistemului progresiv pentru persoane fizice cu două sau trei cote pentru a nu complica modalitatea de impozitare!  

5. Investitorii  vin în România dacă există un mediu economic stabil, o politică coerentă, dacă nu se cere spagă pentru orice(e deja celebru exemplul trupei AC/DC),dacă nu modificăm legislaţia fiscală în mijlocul anului sau aiurea ,dacă avem fundamente de societate europeană!

6. Criza statului în România va fi rezolvată dacă reuşim să fiscalizăm majoritatea veniturilor care astăzi se găsesc în economia neagră şi nu prin fiscalizarea excesivă a celor care sunt la vedere, pornind de la ideea falsă că nu avem altă soluţie!

Read Full Post »

Older Posts »