Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2010

În anul1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1mai Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.Aşa a început istoria zilei de 1 mai în lume. În România  această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de mişcarea socialistă în 1890.

În fapt dacă analizăm astăzi , această zi este acceptată ca o sărbătoare, în care cei mai mulţi se bucură cred de  venirea primăverii. Tinerii şi nu numai pleacă la mare fiidcă  e deja o tradiţie să se întâlnească pe litoral şi urmează apoi ziua de 2 mai , ziua tineretului (care din 2004 în mod oficial la noi s-a lipit atât de bine de ziua de 1 mai), o parte a populaţiei iese la iarbă verde şi astfel devine o sărbătoare tradiţională de primăvară..  Surprinzător până şi Hitler si regimul său a impus sărbătorirea acestei zile cu serbări câmpeneşti, chioşcuri cu bere şi spectacole în scop propagandistic. După cum se vede nu a putut să o ignore…

Dacă încercăm să înţelegem azi ce reprezintă ziua de 1 mai s-ar putea să fim puţin derutaţi! De fapt ea ar trebui să fie o zi importantă pentru sindicatele din România, dar nu stiu dacă este aşa! Cred că azi interesează mai mult cum va fi vremea de 1 mai decât ce reprezintă 1 mai! Se pare că se anunţă soare….şi e clar că nici noi nu ignorăm această zi, deşi reprezintă altceva fiidcă într-o lume cu probleme din ce în ce mai mari, cu presiunea timpului şi limitarea resurselor, vechiul 1 mai muncitoresc devine o noua sărbătoare…de care aveam nevoie!

Read Full Post »

Ieri în data de 28 aprilie a avut loc sedinta Consiliului Judetean Damboviţa, cu o ordine de zi stufoasă, având o problematică vastă. Unul din punctele de la ordinea de zi a fost cu privire la taxa de habitat ce trebuie instituită în localităţile Dâmboviţene! Curăţenia reprezintă un lucru ce ţine de civilizaţie şi sunt total de acord cu îmbunătăţirea procesului de colectare a deşeurilor menajere. Mi-am afirmat însă o opinie că aşa cum se doreşte a fi  aplicată acum acest lucru nu este bun! De ce? Fiindcă se doreşte instituirea unei taxe la nivelul fiecărei localităţi, încasată de primărie , ce va fi plătită Consiliului Judeţean sau Serviciului Public de Apa , care va efectua mai departe plata sub forma unui tarif operatorului ce a castigat licitatia! Nivelul  minim de încasare stabilit prin memorandul încheiat este 85%! Să recapitulăm primăria încasează taxa de la populatie aproximativ 17 ron pe familie (după surse! că tot e la modă termenul!), indiferent de cât încasează trebuie să plătească taxa pentru a nu fi exclusă din proiect şi a suporta 300000 euro ca sancţiune de neîndeplinire a sarcinilor, guvernul Romaniei care a garantat un împrumut de finanţare a programului  trebuie să fie sigur de recuperarea acestuia iar operatorul care a castigat licitaţia (operator privat) nu îşi asumă niciun risc nici măcar nu efectuează încasarea sumelor cuvenite sub formă de tarif …că CINEVA …a stabilit un sistem mai bun şi anume introducerea unei taxe, plătite pe gospodărei, indiferent dacă esti sau nu în tară, indiferent de cât gunoi produci!

Sigur principiul european al autonomiei locale spune că fiecare comunitate trebuie să-ţi stabilească singură taxele locale şi speciale prin aleşii ei locali (lucru prevăzut de codul fiscal din România) şi fiidcă am cerut acest lucru am devenit după unii autori „antieuropean” după alţii „populist”!

Nu-i rău să am asemenea etichetări ţinând seama de sensul intervenţiei mele! Trăim vremuri interesante şi exprimarea unor idei a devenit , în unele cazuri un delict, lucru care mi-a permis să parafrazez un titlu al lui Mihail Sebastian!

PS: Slavă domnului , nu am devenit încă …huligan!

Read Full Post »

Azi am avut placerea sa-l avem alaturi de noi la sesiunea internationala a cercurilor stiintifice studentesti de la Targoviste pe Liviu Voinea, profesor si analist economic! A fost o intalnire, tonica, reconforatata care a permis , pe alocuri un dialog cel putin interesant pe temele economice ale zilei. Astfel am stabilit ca exista o criza in Romania care este nu numai o criza in baza de „SIMPATIE”,  ca urmare a emergentei pietelor internationale, ci si o criza determinata de incorenta si lipsa de orizont al politicilor guvernamentale. Avem criza in Romania si trebuie sa o tratam! Cum tratam criza? Eu cred ca in acest moment exista doua retete gresite: 1. ori cu populism prezentand masuri care nu se pot adopta in momentele actuala ; 2. ori cu indiferenta proclamand in fapt ca in acest moment criza a murit!

Sigur e foarte usor sa critici si atunci cel mai bine e ca analiza sa ofere si solutii.

Unde suntem? Suntem intr-o situatie in care ne-am cumparat timp imprumutandu-ne la FMI si in fapt nu am facut nimic ca sa rezolvam problemele economiei.Sistemul economic din Romania e bolnav de birocratia pe care o intampina firmele din partea organelor de stat, de spaga prezenta in domeniul public si de licitatiile trucate, de obligatiile de contributie la bunastarea partidelor politice sau reprezentantilor acestuia, de lipsa de orizont a managerilor care s-au obisnuit sa raspunda la criza prim masuri clasice si anume micsorarea productiei, reduceri de personal, reduceri de cheltuieli, fiidca statul nu are un program care sa urmareasca STIMULAREA OCUPARII FORTEI DE MUNCA. Aici este cheia rezolvarii problemei! Altfel un imprumut luat va genera noi cheltuieli, care fara cresterea veniturilor nu pot fi platite decat dintr-un nou imprumut! Altfel spus decat sa ne spuna cum reducem cheltuielili ce-ar fi ca guvernantii sa ne spuna CUM CRESTEM VENITURILE!

Paul Krugman laureatul premiului Nobel pentru Economie in 2005 spunea”Cea mai mare nenorocire ar fi sa stam cu mainile in san si sa nu facem ceea ce este necesar , doar de teama ca interventia pentru salvarea sistemului financiar miroase a socialism!”.

Lucrarea sa de referinta „Intoarcerea economiei declinului si criza din 2008 ” se termina cu o constatare valabila pentru sistemul economic si politic actual „singurul obstacol important in calea prosperitatii mondiale il reprezinta doctrinele invechite de care mintea umana nu se poate dezbara”

Daca SUA si unele tari europene au luat masuri anticriza , iar criza in aceste tari a fost determinata de activele toxice si creditele subprime, in Romania , unde nu a existat o piata dezvoltata a derivatelor , criza  a avut o alta cauza. ea a rezultat din consumul exagerat in momentul cresterii economice si lipsa de reactie a guvernantilor la criza care a aparut, fiidca aceasta a putut fi justificata printr-o criza mondiala!

Asa ca guvernantii nu si-au propus programe anticriza ci operatiuni de cosmetizare politica (de altfel o sarabanda politica cu tema cine-i de vina?) scapand de sub control mixu-l ne politici monetar -fiscal-bugetare. Bancile au incercat sa speculeze momentul facand „pariuri” pe evolutiile viitoare ale monedei nationale, guvernantii au inceput sa se imprumute si la banci (mai scump!) si la FMI(mai ieftin), unii analisti ne-au spus ca iesim din criza si uite asa am ajuns sa nu mai stim unde ne aflam!

Nu avem plan anticriza, nu avem politici de crestere a ocuparii, nu dorim sa ne schimbam modul de a gandii si atunci facem….disponibilizari sau crestem taxele proclamand ca intre timp criza a murit! Apoi constatam ca ea de fapt a aparut din nou si spunem..traiasca criza…sa ne luptam cu ea! Si o luam de la capat!In acesasta lupta indicatorii statistici sunt folositi ca argumente ca iesim sau intram in criza! Intre timp acumulam datorii!Noi avem cam 35% din PIB! Nu-i bai spun unii Grecia are 110% din PIB datoria publica  asa ca de ce sa luam masuri!Mai bine revizuim constitutia !

Read Full Post »

 FMI vine din nou la Bucureşti pentru a stabili modul în care se derulează acordul de tip stand-by cu România  şi pentru a face consultările pe articolul IV , care se referă la analizarea unui context mai extins al economiei româneşti, pe termen mediu.Sigur vizita deloc întâmplătoare a FMI-ului nu ne duce cu gândul la parfumul florilor de primăvară ci, eventual, la un nou împrumut fiidcă se pare ca numai aşa mai putem funcţiona ca stat. Din păcate nu se simte nimic nou în mediul economic, în continuare adoptăm măsuri prociclice(cât putem să greşim!!) şi aşteptăm să vină primăvara citită la fel ca în titlu!

Ca să citez dintr-un clasic în viaţa cu „banii de la FMI România a cumpărat timp ca să facă reforme” şi se pare că acest timp nu i-a fost de ajuns.Fiindcă în România nu funcţionează bine decât maşina de propagandă politică a guvernului şi a Partidului (scris cu P mare nici nu trebuie să-i spunem numele fiidcă e unic, e cel mai mare, e cel mai tare )! Atunci e şi normal ca alţii să fie de vină pentru incompetenţa guvernanţilor zilei, dar vedeţi pe cei de la FMI nu-i interesează propaganda şi atunci vin şi-ţi spun că ar trebui să discutăm de articolul IV din acord fiidcă …tu , mare guvern, nu ai un plan de redresare pe termen mediu şi lung!

Cei de la FMI au înţeles , cât va mai trece să înţelegem şi noi, cetăţenii?  

PS: Pentru toţi cei care văd un rău în politică şi politicieni, îi  informez că fac politică dar îi asigur că  nu îmi permit să fiu ilogic în argumentaţiile mele! De aemenea le spun că nu s-a inventat un mod mai bun până acum (din păcate) de a guverna fără a face politică şi a prezenta  un program de guvernare!

Read Full Post »

Cine e de vină?

Am citit în ultima perioadă foarte multe comentarii cu privire la o situaţie concretă în fapt , care există în oraşul Târgovişte. Am găsit un comentariu foarte interesant care de fapt afirma ca vina pentru ceea ce se întâmplă azi în Târgovişte rău (să zicem) nu aparţine administraţiei locale ci celor care au fost la conducerea oraşului anterior.Interesant! Cred că tot ei au reuşit prin forţe subterane( de obicei flacăra violet e la modă) să determine administraţia locală actuală  să adopte astfel de măsuri. Eu aş merge mai departe, ce-ar fi  să facem o listă cu toţi cei care s-au aflat la conducerea oraşului în ultimii 20 de ani sau 25 sau 30 (As You Like It ? – apropo cât de actual e William Shakespeare!!!) şi în acest spirit să-i declarăm vinovaţi pentruu tot ceea ce se întâmplă azi şi bineînţeles şi mâine! Cred că astfel am rezolva problem  lucrurilor rele care se întâmplă şi s-au întâmplat! Dar oare de ce nu apar lucrurile bune, proiectele minunate, schimbările substanţiale azi? Sincer pentru asta nu stiu pe cine să dau vina şi aplelez la mai multe variante ajutătoare:a. pe cei care scriu pe blog;  b. pe cei care iniţiază petiţii on-line;  c. pe cei care locuiesc în centru;  d. pe cei care îşi plătesc taxele şi impozitele;  e. pe cei care încă mai cred că lucrurile se pot schimba.

Credeţi-mă sunt în dilemă! Pe cine să mai dăm vina? Poate pe vreme… sau ….

Read Full Post »

AUDACES FORTUNA IUVAT

Cred că simţul măsurii trebuie să ne caracterize în acţiunile noastre politice. Dezbaterea publică a soluţiilor , adoptarea de strategii reprezintă părţi ale unui proces anevoios, dar necesar, de identificare a deciziilor corecte pornind de la principiul că nu întotdeauna ideile proprii sunt cele mai bune! Curajul însă reprezintă o trăsătură importantă a oricărui om politic. Dincolo de cuvinte () rămân faptele noastre şi lucururile bune pe care le-am făcut! Nu e usor să spui lucrurilor pe nume, vei avea împotriva ta foarte mulţi din cei care mai mult sau mai puţin dorit, se ascund în spatele altor oameni sau mai plastic, sunt umbrele altora. Nu trebuie ca cei care s-au „învechit în rele” să devină modele pentru cei tineri. Să luptăm ca activitatea politică să nu mai fie o scenă cu „lumini si umbre” cu păpuşari şi marionete. Ar fi bine să fie o competiţie în care să se confrunte idei, proiecte , echipe. Numai cel lipsit de substantă se grăbeste să pună etichetări folosind cuvântul în locul faptei. Pânâ când politica va arăta altfel (sper că nu sunt prea optimist!) să avem curajul să ne luptăm cu păpuşarii!

Read Full Post »

Elogiul inteligentei

Este bine cunoscut faptul că inteligenţa unui individ este o caracteristică nativă şi foarte folositoare pe tot parcursul vieţii!Prima treaptă a dezvoltării umane porneşte de la ceastă caracteristică. Dacă ar fi să citez un vechi proverb chinezesc as spune că „cel inteligent se găseste în pericol de moarte” lucru care sugerează faptul că, de mii de ani această calitate umană a generat ameninţări, invidie, conflicte! Mă gândesc, că pentru devenirea umană, nimic nu e mai frumos decât să vezi manifestându-se un om inteligent. Aceasta e prima treaptă a devenirii! Ultima treaptă cred că este înţelepciunea dată de cel care a înţeles că  totu-i trecător în afară de devenirea umană. De multe ori în viaţă am încercat să fac bine şi celui care imi face rău. Răspunsul probabil a venit printr-o dorinţă şi mai mare de a face rău a celui din urmă  fiindcă recunoştiinţa e o povară mai grea decât ura. Mi-am propus să fac în continuare bine şi celor care nu merită, fiindcă asta e un semn de putere nu de slăbiciune!

Probabil că nu sunt suficient de înţelept dar cel puţin îmi pun problema devenirii, fiidcă între inteligenţă şi înţelepciune sunt multe trepte care te ajută să fii un adevărat om! Probabil că Diogene şi azi ar tebui să umble cu o lampă în plină zi căutând un om! Dar asta nu trebuie să ne descurajeze! Chiar dacă cei zgomotoşi, agresivi, diversionişti sunt mulţi acest lucru nu trebuie să ne facă să ne comportăm ca ei!

Pentru a se dezvolta corect si a functiona corect creierul uman are nevoie de armonie şi linişte interioară. Dacă nu ai poţi să devii putin paranoic, putin tiran, putin mai mult neinteligent(scuzati ca nu am gasit alt termen)! Iar eu zilnic văd şi oameni inteligenţi , cu unii sunt prieten şi mă bucur de acest privilegiu! Nu credeţi că acesta e un lucru cu adevărat tonic?

Read Full Post »

Older Posts »