Poetul daca doarme netulburat în flori /treziti-l voi prieteni caci vin seceratori/ cu palme înrosite ascunse printre maci/ daca eu tac tu mâine n-ai nici un drept sa taci. /De mii de ani pamântul precum un ceas e-ntors/ aceiasi cai manânca mereu acelasi orz/ unde mormântul tine în brate alt mormânt /ning oase de luceafar pe-o gura de pamânt/ si dragostea se duce mai sus de noi mai sus/ iubim chiar rasaritul ce ne-a promis apus/ cum ne-am întins în zare cu trupul ca un pod /si-am îmblânzit zapada venind din Polul Nord/ si fiarele varsate de prea straine curti/ (târziu în loc de gloante ardeau cuvinte-n pusti)/ le-om arata o tara cu grâu pazit de maci,/ când eu nu tac tu mâine n-ai nici un drept sa taci.

PS In tarile din  Commonwealth  se sarbatoreste Poppy Day  in amintirea sangelui varsat pe campurile de lupta pentru ca noi sa fim liberi si sa ne folosim libertatea!

Daca analizam conceptiile altora despre adevar  ar trebui sa ne oprim la teoriile neo clasice ale adevarului si anume: teoria corespondentei, teoria coerentei si teoria pragmatica a adevarului!

Teoria corespondentei  avand ca principali reprezentanti pe G. E. Moore si  Bertrand Russell porneste de la conceptul obisnuit de adevar care  afirma ca exista lucruri si stari care sunt reale. Aceste lucruri reale sunt fundamentul adevarului. Pentru a fi adevarate, credintele noastre trebuie sa infatiseze lucrurile reale, asa cum sunt ele. Adevarul este concordanta intre ceea ce credem si realitatea independenta. Aceasta pozitie este denumita “teoria corepondentei adevarului”. Trebuie retinut ca teoria corespondentei adevarului nu ne spune cum sa deducem daca credintele sunt adevarate sau false. Este vorba de o reprezentare a ceea ce este adevarul, nu de un procedeu de expunere a credintelor adevarate. Cum stim daca infatisarea noastra asupra realitatii este exacta sa nu, este o problema ce tine de justificarea adevarului. Credinta adevarata nu este suficienta pentru cunoastere. Putem avea credinte adevarat fara a avea totusi cunoastere. Adesea este nevoie de ceva mai mult, de o justificare a credintelor. Ratiunea cea mai evidenta este ca cel care crede are nevoie de o procedura prin care sa recunoasca cum ca aceste credinte sunt adevarate. In cazul nostru, intotdeauna, avem nevoie de o procedura prin care sa demonstram ca ceea ce credem este adevarat. Justificare presupune descoperirea unei proceduri prin care sa dovedim adevarul credintelor noastre. In viata cotidiana oamenii se intreaba, in mod frecvent, daca intr-adevar cunoastem sau nu ceva!

Teoria coerentei avand ca principali reprezentanti pe Walker, Baldwin, Joachim a pornit de la ideea ca in cazul conceptual obisnuit de adevar, concordanta cu realitatea, ne poate duce la gandul ca idealistii nu au conceptul de adevar, din moment ce neaga existenta unei realitati independente. Cu toate acestea, idealistii au elaborat o prezentare alternativa a adevarului: adevarul este consistenta reciproca a ideilor. Aceasta este numita de obicei “teoria coerenta a adevarului”. Conceptul de coerenta nu este definit precis, dar ideea fundamentala este ca teoriile si ipotezele se leaga impreuna. Coerenta este reciprocitatea relatiei dintre parti, ca intr-un joc de puzzle. Crezurile noastre sunt intocmai ca piesele diferite dintr-un joc de puzzle, care sunt toate amestecate. Unele se potrivesc cu altele, in timp ce altele nu pot fi potrivite cu celelalte. Scopul este de a alcatui un ansamblu cat mai complet.

 Teoria Pragmatismului – orientare filosofica afirmata pe terenul gandirii americane a avut ca reprezentanti mai de seama pe Charles S. Pierce (1839-1914), J. Dewey (1859-1952), W. James (1842-1910), F.C.S. Schiller (1864-1937). Acesta incearca sa legitimeze interesul pentru utilitatea adevarului venind cu solutii ce vor sa puna de acord spiritul uman cu dificultatile experientei cotidiene. Pragmatistii au aratat ca in adaptarea sa la mediul natural si social, omul se afla in fata unor situatii problematice – care sunt stari obiective ale activitatilor umane incarcate cu deruta, nesiguranta, confuzie, cautari care solicita judecata din partea omului. Viata este astfel vazuta de catre pragmatisti ca o continua transformare a situatiilor problematice in situatii neproblematice, rezolvate.

Se pare astfel ca detinerea adevarului devine un lucru mult mai complicat sau poate ar trebui sa ne indoim de adevarurile noastre, pe care uneori le catalogam  banal, fiind convinsi ca sunt de necombatut si le ducem in zona gri a prejudecatilor sau sabloanelor false de gandire!

Descoperirea adevarului este in noi insine iar drumul nu-i usor!

]]> http://leobadea.wordpress.com/2011/12/24/poveste-de-craciun/feed/ 0 leobadea http://leobadea.wordpress.com/2011/12/21/daca/ http://leobadea.wordpress.com/2011/12/21/daca/#comments Wed, 21 Dec 2011 07:01:16 +0000 leobadea http://leobadea.wordpress.com/?p=882 ]]> Dacă Immanuel Kant avea dreptate privind enunţurile analitice şi cele sintetice , el a reuşit sa explice că raţionaliştii caută adevărul prin reflecţie , iar empiricii îşi justifică toate convingerile recurgând la experienţă! Pentru exemplu putem prezenta enunţurile analitice ca fiind  valabile atunci când conceptul definit înglobează caracteristicile sale (predicatele  sunt cuprinse în subiect!) şi enunţurile  sintetice ca fiind cele care  adaugă noi caracteristici la concept  (avem noi predicate la subiect!). Cunoaşterea poate fi în viziunea lui Kant a priori prin reflecţie sau a posteriori  prin cercetare empirică, practică!

Când gândim nu facem o analiză a acestor concepte. Cei mai mulţi dintre noi le folosim în mod automat, ca pe nişte stabilizatori ai propriilor noastre convingeri. Astfel putem să ne justificăm puncte de vedere şi de multe ori verdicte cu privire la unele teme, în mod reflexiv înainte ca ele să se întâmple! De asemenea putem deveni analişti (poate nu e cuvântul potrivit!) pentru o judecată empirică în baza evenimentelor trecute!

Şi din când în când, atunci când scăpăm de capcanele zilnice ale subiectelor inventate , dacă nu ne pierdem esenţa specifică fiecărui miracol, putem sa devenim noi înşine!

]]> http://leobadea.wordpress.com/2011/12/21/daca/feed/ 0 leobadea http://leobadea.wordpress.com/2011/12/14/bunul-simt-comun/ http://leobadea.wordpress.com/2011/12/14/bunul-simt-comun/#comments Wed, 14 Dec 2011 09:58:15 +0000 leobadea http://leobadea.wordpress.com/?p=877 ]]> Punctul de vedere al bunului simţ comun asupra lumii este conceptul formulat de filosoful  englez George Edward Moore! Credinţele noastre zilnice, alegerile noastre zilnice se bazează pe bunul simt propriu (în formulare cordială – în cantităţi diferite!) şi sunt mai mult sau mai puţin juste. Apare astfel o distincţie între dezvoltarea şi demonstrarea filosofică a unei afirmaţii şi existenţa unei baze comune pentru cunoaştere. Altfel spus cunoaşterea noastră comună   este cea care ne influenţează alegerile noastre !

Un argument etic poate pretinde că dacă un lucru are anumite proprietăţi el este bun!Un hedonist ar putea aprecia că lucrurile care ne fac plăcere sunt  în mod categoric bune!

Un ascet ar putea spune că lipsa unei legături cu lumea materială est un lucru bun! Deşi putem argumenta în mod diferit dacă un lucru este bun sau rău din punctul nostru de vedere, al bunului simţ comun, proprietatea de a fi bun nu poate fi definită, este inefabilă!

Bunul simţ comun învinge întotdeauna scepticismul… dar oare nu e nevoie de mai mult?

Şi totuşi noi gândim aşa ! De cele mai multe ori experienţele din trecut ne fac să ne configurăm un set de reguli de conduită după care acţionăm! Acest comportament stă la baza  gândirii circulare susţinută direct sau indirect de mari personalităţi ştiinţifice! Facem ALEGEREA în funcţie de trecut şi nu de posibilităţile de dezvoltare ale viitorului, ne bazăm mai mult pe experienţă şi mai puţin pe predicţie (şic- predicţia se realizează de obicei tot în baza unor evenimente istorice!!!) Max Black afirma că o anumită inferenţă poate fi justificată prin regula – viitorul este asemenea trecutului – tocmai de faptul că ea a funcţionat în trecut!Hans Reichenbach  a încercat să demonstreze că, dacă există o modalitate corectă pentru inferarea viitorului în baza trecutului, atunci inducţia va fi şi ea corectă…

Cum stim însă că viitorul va fi asemenea trecutului?

Epoca de filozofia greacă şi latină a fost bazat pe a fi într-un sens destul de precis: existenta exercitata prin lucruri independente prin  autocunoastere şi atitudine. O mare parte din filosofia modernă s-a bazat mai degrabă pe instrumentele de cunoaştere umană, dar într-un mod care pare să fi compromis în mod inutil ideea de previziune in sensul de prevestire.Asa cum spunea Socrate „cel care a trait viata fara sa reflecteze la ea, a trait-o degeaba”. Am ajuns sa ne traim, de multe ori, orele din viata care se scurg intr-o singura directie, fara sa reflectam la  natura noastra umana si la  scanteia divina ascunsa in sensurile noastre. In viziunea lui Husserl reconstrucţia filosofică a lumii trebuie să înceapă prin “punerea între paranteze” (epoché) a tot ceea ce nu este strict justificat. Din analiza sa reductionista si fenomenologica rezulta că singurul “reziduu” neatins de această valorizare universală este conştiinţa.

Conştiinţa este absolută , iar lumea contingentă –aceasta este marea descoperire a fenomenologiei husserliene. Ceea ce reducţia fenomenologică pune în lumină este raportul dintre conştiinţă şi obiectele sale intenţionale, precum şi limitele atitudinii naturale.Problema omului cartezian ramane –cuget deci exist –de altfel intr-o forma duala. Dualismul ca filozofie, reprezinta relatia dintre minte si materie, aceasta relatie e posibila datorita asertiunii ca fenomenele mentale sunt, din anumite puncte de vedere, lipsite de o baza materiala.

Dualismul este opus materialismului, deoarece considera ca dincolo de realitatea fizica, exista o realitate spirituala si ca existenta fiintelor noastre nu e limitata doar la corp. Fiinta si devenirea lui Platon, forma si materia lui Aristotel, numenul si fenomenul lui Kant, yin si yang din filozofia chineza sunt doar cateva exemple.

Sa reflectam la existenta noastra dincolo de materialismul primar lucru ce ne va permite sa ne descoperim constiinta !

]]> http://leobadea.wordpress.com/2011/12/03/descoperirea/feed/ 0 leobadea http://leobadea.wordpress.com/2011/11/15/gandirea-critica/ http://leobadea.wordpress.com/2011/11/15/gandirea-critica/#comments Tue, 15 Nov 2011 21:12:31 +0000 leobadea http://leobadea.wordpress.com/?p=861 ]]> Nu putem rezolva problemele folosind acelasi tip de gândire cu care au fost create!

Albert Einstein

Procesele  fundamentale ale naturii umane pornesc de la o anumită înțelegere asupra lumii. Orice pas înainte, fiecare realizare a omenirii, a fost conectată cu un avans in constiinta de sine așa cum spunea  Jung.Poate un drum mai vechi în acest sens ar fi gândirea critică cea care a permis progresul, îmbrăcată de multe ori în forma nemulțumirii stăruitoare a creatorului!

Gândirea critică este o abilitate de domeniu general de gândire. Capacitatea de a gândi clar şi raţional,  este importantă pentru fiecare dintre noi. Cel care este capabil să  gândească bine are darul de neprețuit al  creației!.Gândirea critică este foarte importantă în economia bazată pe cunoaştere . Economie globală bazată pe cunoaştere este condusă de informaţii şi tehnologie.Individul modern  trebuie să fie capabile să facă faţă schimbărilor rapid şi eficient, în  noua economie (mai mult sau mai puțin turbulentă) fiind evidentă creşterea cererilor privind competenţele intelectuale flexibile, precum şi  necesitatea îmbunătățirii  capacității de a analiza  informaţiile şi de a integra diferite surse de cunostinte in rezolvarea problemelor. Gândirea critică îmbunătăţeşte abilităţi de prezentare. Gândirea realizată  în mod clar şi sistematic poate  îmbunătăţi modul în care ne exprima ideile noastre și bineînțeles abilitățile de prezentare! Fundamentele gândirii critice promovează creativitatea. Este clar că există o înțelegere poate puțin peiorativă a noțiunii de critic , dar cei mai buni creatori sunt aceia care au spiritul critic foarte dezvoltat.în cadrul unei gândiri pozitive, de multe ori considerată a fi inspirată de un țel sau un obiectiv major.

Gândirea critică este esenţială pentru auto-reflecţie În scopul de a trăi o  viaţă plină de sens şi de a structura vieţile noastre în consecinţă, avem nevoie pentru a justifica deciziile pe care le adoptăm şi a reflecta asupra valorilor noastre de acest tip de înțelegere. Devine atfel evident că trebuie să învățăm să ne dezvoltăm gândirea  critică ca și instrument de autoreflecție în scopul cultivării gândirii  creative , pentru a nu rămâne în capcana disonanței cognitive sau a manipulărilor zilnice tulburător de lipsite de substanță (poate tocmai de aceea prind…sunt ușor de digerat).

Să ne gândim critic cu înțelepciunea celui care stie că totul se transformă iar din plumb poți face aur!

Gândirea laterală este strâns legată de intuiţie, creativitate şi dispoziţie. Toate aceste procese au aceeaşi bază. Însă în vreme ce intuiţia, creativitatea şi dispoziţia sunt daruri ale providenţei, gândirea laterală reprezintă un proces deliberat. Este tot un mod de folosire a minţii, ca şi gândirea logică – însă de alt tip.

Aşa cum afirma Edward De Bono în extraordinara carte Lateral Thinking “ Cultura se ocupă, de regulă, cu consacrarea anumitor idei. Educaţia se axează pe comunicarea acestor idei consacrate. Ambele se îndeletnicesc cu perfecţionarea continuă a acestor idei, prin modernizarea lor. Singura metodă de schimbare a ideilor este conflictul, care funcţionează în două feluri. Primul vizează confruntarea dintre idei opuse. Una dintre cele două idei va ajunge să o domine în practică pe cealaltă, care va fi suprimată, dar nu schimbată. Al doilea are în vedere un conflict între noile informaţii obţinute şi vechea idee. Se presupune că în urma acestui conflict vechea idee se schimbă. Aceasta este calea ştiinţei, care caută întotdeauna să obţină noi informaţii pentru a discredita vechile idei şi a da naştere unora noi. E chiar mai mult decât calea ştiinţei, este calea cunoaşterii omeneşti în general…Intuiţia, creativitatea şi dispoziţia sunt greu de observat, datorită faptului că mintea este foarte eficientă. Mintea funcţionează astfel încât să creeze modele pe baza informaţiilor pe care le deţine. Odată ce aceste modele au fost formate, putem să le recunoaştem, să reacţionăm la prezenţa lor şi să le folosim. Cu cât sunt utilizate mai mult, cu atât se înrădăcinează mai bine.”

Pentru societate în acest moment se pare că este mai comod să considerăm că mintea reprezintă un fel de maşină de mânuire a informaţiei – asemeni unui computer. Mintea nu este totuşi o maşină, ci un mediu cu totul special, care permite informaţiei să se auto-organizeze sub forma unor modele. Acest sistem al memoriei care se auto-organizează şi se autoamplifică este foarte eficient în crearea de modele şi tocmai în aceasta constă eficienţa minţii. Acum vine vestea cea bună: NU TOŢI GÂNDIM LA FEL!…deşi avem de multe ori nişte şabloane  conceptuale dăunătoare…

 Putem să avem o primă abordare care are la bază teoria lui Popper.Karl Popper dezvoltă “Teoria falsificării“ drept condiție fundamentală a cercetării științifice. Popper respinge principiul inducției, considerându-l lipsit de bază științifică (în antiteză cu prietenul nostru Bacon), pentru că, de regulă, în special în domeniul științelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze și să se experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem științific nu poate pretinde a fi în mod absolut și pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilități. Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp adevărată, până când este invalidată (dovedită “falsă”). În știință nu se pot face progrese prin acel tip de experiențe, care nu fac decât să verifice legi încă valabile, ci prin probe, care dovedesc “falsitatea” lor și, în consecință, conduc la formularea de noi ipoteze. Astfel folosind teoria lui Newton demonstrăm că  sunt valabile doar douî din  legile lui Kepler – a treia este  strict invalidă – dacă vom ţine seama de atracţie reciprocă între planete!

O altă abordare tine cont de de Teoria lui Kuhn. Acesta  dezvoltă teoria conform căreia dezvoltarea științei, creșterea cunoașterii umane nu este un proces linear, cumulativ, așa cum susținea Karl Popper, ci se petrece în salturi, perioadele de cercetare lineare (știința normală) alternând cu perioade de criză și revoluții științifice. Kuhn introduce și susține în lumea academică modelul paradigmatic de dezvoltare știintifică. Conform teoriei, o paradigmă reprezintă un set de reguli, norme și metode de cercetare folosite de către o comunitate științifică în procesul de cercetare. Kuhn afirmă că folosind aceste paradigme, cercetătorii contribuie la dezvoltarea științei normale, adică o periodă de creștere cumulativă a științei. Dar se întâmplă să apară fenomene noi, necunoscute până atunci, care nu mai pot fi cercetate cu metodele paradigmei curente, deoarece aceasta nu poate oferi răspunsuri și explicații mulțumitoare, palpabile, științifice ale fenomenului nou apărut. Atunci comunitatea academică și procesul de cercetare intră în criză. În acest moment intervine schimbarea de paradigmă, adică are loc o revoluție științifică. Așadar, revoluția științifică înseamnă înlocuirea unei paradigme cu o alta, care răstoarnă principiile vechii paradigme. Noua paradigmă cuprinde astfel un nou set de reguli și metode care vor fi folosite de către cercetători în procesul de cercetare până când și aceasta larândul ei va intra în criză și va fi înlocuită de o altă paradigmă. Kuhn observă de altfel că noile paradigme se întemeiază contra curentului dominant în cercetare la un moment dat, merge în contra principiilor paradigmei curente, negându-i chiar principiile, tehnicile, și metodele de cercetare.

Lakatos cel care a început ca un “ucenic” a lui Popper și a continuat ca un critic al lui,  încearcă să rezolve conflictul dintre falsificaționismul lui  Karl Popper şi structura revoluţionară a ştiinţei descrisă de Thomas S. Kuhn. Lakatos a căutat o metodologie care să armonizeze aceste puncte aparent contradictorii de vedere, o metodologie care ar putea oferi o interpretare  raţională a progresului ştiinţific, în conformitate cu documentele istorice, care să păstreze, astfel, raţionalitatea ştiinţei în faţa eşecului sau a falsificaţionismului Popperian şi iraţionalismului Kuhnenian.  Lakatos afirmă “Nu este vorba că ne propunem o teorie pentru care Natura poate striga NU, mai degraba se propune un labirint de teorii pentru care natura poate striga INCONSISTENTE.” Această inconsecvenţă poate fi rezolvată fără a se abandona programul nostru de cercetare, lăsând nucleul dur singur şi modificând  ipotezele  auxiliare. Lakatos credea că, dacă un program de cercetare este progresiva, atunci este raţional pentru oamenii de ştiinţă să schimbe ipotezele auxiliare în scopul de a-l ţine departe faţa de anomalii. Cu toate acestea, în cazul în care un program de cercetare este degenerat, în sensul că este în totalitate falsificabil el poate fi înlocuit de un program de cercetare mai bună adică mai progresiv!

PS: Celor care au avut răbdare să ajungă la finalul celei de-a treia treaptă le spunem…finalul nu-i aici!