Dacă Immanuel Kant avea dreptate privind enunţurile analitice şi cele sintetice , el a reuşit sa explice că raţionaliştii caută adevărul prin reflecţie , iar empiricii îşi justifică toate convingerile recurgând la experienţă! Pentru exemplu putem prezenta enunţurile analitice ca fiind valabile atunci când conceptul definit înglobează caracteristicile sale (predicatele sunt cuprinse în subiect!) şi enunţurile sintetice ca fiind cele care adaugă noi caracteristici la concept (avem noi predicate la subiect!). Cunoaşterea poate fi în viziunea lui Kant a priori prin reflecţie sau a posteriori prin cercetare empirică, practică!
Când gândim nu facem o analiză a acestor concepte. Cei mai mulţi dintre noi le folosim în mod automat, ca pe nişte stabilizatori ai propriilor noastre convingeri. Astfel putem să ne justificăm puncte de vedere şi de multe ori verdicte cu privire la unele teme, în mod reflexiv înainte ca ele să se întâmple! De asemenea putem deveni analişti (poate nu e cuvântul potrivit!) pentru o judecată empirică în baza evenimentelor trecute!
Şi din când în când, atunci când scăpăm de capcanele zilnice ale subiectelor inventate , dacă nu ne pierdem esenţa specifică fiecărui miracol, putem sa devenim noi înşine!
